Lucia Gavrilita – Sănătate'n Verde Viu

Fructele de soc – aromă, gust și comoară pentru sănătate

Știu despre fructele negre ale socului din copilărie.

Aveam un arbust chiar în spatele casei. Mereu mă întrebam „la ce e bun?” A apărut din senin și când l-am observat era deja în floare. Mirosul era pretutindeni. Părinții l-au lăsat pentru că pur și simplu era frumos, umbros și ca rezultat al credinței că dacă un pom/copac/arbust răsare singur, trebuie lăsat, pentru că acesta îți aduce belșug la casă, în familie.

Bunica strângea florile de soc, iar fructele le usca și pe ambele le folosea în infuzii pentru băuturi care încălzesc pe timp de iarnă sau răcoritoare în timpul verii.

Mai târziu am aflat ca atăt florile, cât și fructele de soc sunt folosite nu doar pentru aromă și gust ci au și proprietăți vindecătoare.

O simplă căutare în biblioteca virtuală a contribuit la o înțelegere mai bună, la o organizare a informației de care dispuneam bazată pe câteva studii științifice.

În Grecia Antică, Hippocrate îi atribuia proprietăţi diuretice, iar în Evul Mediu, la vechii germani, socul negru era considerată o plantă sfântă, fiind folosită şi în medicina tradiţională

Valoarea nutritivă a fructelor de soc

Fructele de soc sunt o sursă puternica de vitamine și minerale esențiale. Aceste substanțe nutritive puternice fac din fructele de soc o gustare sănătoasă cu excelente proprietăți de vindecare. Se cunoaște că 100 de grame de fructe de soc conțin 60% vitamina C, 12% vitamina A, 11% vitamina B6, 5% tiamina și 4% riboflavina. Toate aceste vitamine prezente în fructele de soc lucrează împreună pentru a menține corpul sănătos și mereu în formă.

În plus, fructele de soc sunt bogate în fibre care pot stimula sistemul digestiv. O singură porție de fructi de soc este suficientă pentru a satisface 28% din necesarul de fibre de zi cu zi și menține sistemul digestiv într-o funcționare eficientă.

 

 Valori nutritive per 100 g (3.5 oz)  
Valoare energetică 305 kJ (73 kcal)
Carbohidrați 18.4 g
Fibre 7 g
Grăsimi 0.5 g
Proteine 0.66 g
Apă 79.80 g
Vitamina A 30 μg (4%)
Thiamine (vit. B1) 0.07 mg (6%)
Riboflavin (vit. B2) 0.06 mg (5%)
Niacin (vit. B3) 0.5 mg (3%)
Pantothenic acid (B5) 0.14 mg (3%)
Vitamina B6 0.23 mg (18%)
Folate (vit. B9) 6 μg (2%)
Vitamina C 36 mg (43%)
Calciu 38 mg (4%)
Fier 1.6 mg (12%)
Magneziu 5 mg (1%)
Fosfor 39 mg (6%)
Potasiu 280 mg (6%)
Zinc 0.11 mg (1%)

 

Beneficii ale fructelor de soc pentru sănătatea ta!

Aceste bobițe mici și minunate sunt dotate cu foarte multe substanțe nutritive ce ne conferă nenumărate beneficii asupra sănătății și frumuseții noastre.

Fructele de soc:

  • ajută la întărirea sistemului imunitar,
  • previn apariția cancerului si sunt un adjuvant în tratarea tumorilor maligne şi benigne,
  • regleaza nivelul colesterolului,
  • au efect de întinerire a pielii si asupra îmbunătățirii vederii,
  • sunt eficiente în tratarea herpesului,
  • au efecte în tratarea psoriazisului, alergiei cutanate, sclerodermiei, bolilor de piele rezistente la tratamentele clasice,
  • au actiune laxativă si sunt utilizate si mai ales în constipații,
  • vitaminizeanză, mineralizează, sunt antinevralgice, au efect antiseptic si la fel sunt foarte bune

ATENȚIE! În doze mari, fructele de soc produc stări de vomă, arsuri epigastrice, iritarea gâtului, insuficiență respiratorie, convulsii.

Studii care demonstrează efectul benefic al fructelor de soc

Un studiu din 2001 asupra extractului de fructe de soc arată că el are un efect puternic antiviral asupra virusului Influenza. Mai precis, au arătat că poate elimina 10 tulpini ale acestui virus gripal. Efectele gripei erau reduse la 3-4 zile în cazul grupului ce a folosit acest extract de fructe de soc. 

Cea mai importantă cale de acțiune a extractului de soc a fost activarea sistemului imunitar prin producția de citokine. 

Un alt studiu din 2004 a investigat eficacitatea extractului de fructe de soc asupra virusurilor Influenza A și B. 60 de pacienți cu simptome gripale au participat la studiu. Rezultatul a fost că cei care au folosit extractul au avut simptomele de gripă reduse la jumătate față de grupul de control care a consumat un placebo. 

Un alt studiu mai recent din 2016 a fost efectuat asupra a 312 pasageri ce călătoreau peste ocean din Australia. A fost folosit extractul de soc negru pentru a vedea dacă există beneficii în cazul răcelii, gripei, sănătății aparatului respirator în general, dar si asupra sănătății mentale. Cei care au avut episoade de răceală și nu au folosit extractul de soc, au avut o durată semnificativ mai lungă a bolii (aproximativ dublă). 

Cum să consumi fructele de soc?

Cele mai eficiente preparate: sucul proaspăt. Se obţine prin zdrobirea boabelor de soc cu ajutorul mixerului electric, sau manual, cu ajutorul unei linguri de lemn. După zdrobire, pastă rezultată se filtrează printr-un tifon pus în două, sucul obţinut fiind pus într-o sticlă curată şi apoi depozitat la rece. Termenul de valabilitate al acestui suc în condiţiile păstrării la frigider este de maximum 48 de ore. Se administrează 3-4 linguri pe zi, pe stomacul gol, pentru tratarea constipaţiei, a colitelor de putrefacţie, pentru întărirea capacităţii de apărare a organismului.

Tinctura. Se obţine prin amestecarea sucului proaspăt de fructe de soc cu alcool alimentar de 90 de grade. Într-o sticlă, se pun un pahar de suc de fructe de soc şi un pahar de alcool alimentar, după care se agită bine amestecul pentru a se omogeniza. Ulterior, tinctura se pune la păstrare în sticlă bine închisă, la loc întunecos şi rece. Termenul său de valabilitate este de doi ani. Se administrează 1-4 linguri pe zi, ca remediu forte în curele de slăbire, ca detoxifiant în bolile cronice şi degenerative, pentru sporirea rapidă a imunităţii.

Pulberea. Se obţine prin măcinarea cât mai fină a boabelor uscate cu râşniţa electrică de cafea sau robot de bucătărie. Se administrează 3-4 linguriţe de pulbere pe zi, pe stomacul gol, fiind recomandată în tratarea avitaminozelor, a bolilor oculare, a diareei (fructele uscate au un efect opus extractelor proaspete), a colitei.

Fructele de soc uscate. Ciorchinii cu fructe ajunse la maturitate (adică foarte închise la culoare, moi şi dulci la gust) se pun la uscat la soare, cu fructele orientate în sus, aşa încât să piardă cât mai multă apă dintr-o dată, sub acţiunea razelor solare. După uscare, fructele se scutură de pe ciorchine şi se pun în pungi de hârtie, care se păstrează în locuri uscate. Prin măcinare, din fructele de soc uscate se obţine o pudră cu proprietăţi tămăduitoare, foarte mult asemănătoare cu cele ale afinului.

Fructele se culeg în septembrie – octombrie, prin tăierea ciorchinelui.

Dacă acest articol te motivează să încerci fructele de soc, distribuie și prietenilor tăi să reușească recoltarea și consumul în sezon!

Și nu uita:

Sănătatea este o alegere, alege să fii sănătos!

Lucia Gavrilita, Expert în nutriție vie, Certificată Internațional

Surse pentru acest articol:

https://ziarulunirea.ro/fructele-negre-de-soc-valoreaza-cat-o-farmacie-naturista-ce-proprietati-are-si-ce-boli-combate-593838/

https://resurseparinti.ro/2019/09/16/fructele-de-soc-reduc-durata-racelii-si-gripei/

https://jorjette.ro/fructele-de-soc-beneficii/